Ăsta’s io

Pe păturică

M-am hotarat sa apar si io la spectacol pe 10 martie 1974 undeva la Turnu Magurele, fara prea mare tam tam pentru ca la vremea aia nu se inventasera ziarele colorate. Asa ca am avut parte doar de o o petrecere cu lautari care a inceput sub fereastra de la spital si s-a terminat in vasta garsoniera a parintilor. Apoi a urmat o copilarie obisnuita fara Playstation si fara masini cu telecomanda, doar cu jocuri simple: prastie, fotbal, dopuri, aptibilduri cu fotbalisti, timbre si pistoale cu apa, turca si bineinteles fotbal. Niciodata nu mi-a ajuns soarele sa bat mingea cat as fi vrut. Intre o patida de fotbal si una de tevi cu cornete mai scriam si versuri doar pentru mine si mergeam la cinema.

Eu cu porcii

N-am spus vorbe de duh si nici n-am avut veleitati precoce fata de nimic, asta spre disperarea maica-mi care m-ar fi vrut o minune locala. Dupa ce m-am plictisit de copilarie am hotararat ca trebuie sa fac ceva, pentru ca acolo la Dunare nu prea imi gaseam locul. Nu m-am indreptat nici spre Medicina asa cum a vrut mama, nici catre Politehnica asa cum ar fi vrut tata, ci spre regia de film pentru ca aici era cel mai simplu examen si mie oricum imi placeau filmele. Cu optiunea asta de care radea toata lumea, pentru ca nu intelegea nimeni de ce nu dau si io la o facultate serioasa macar un ASE, m-am tarat ultimii doi ani de liceu care mai era si jumate teoretic si jumate industrial, deci fara nicio legatura cu aspiratiile mele. Si colac peste pupaza am avut  norocul sa intalnesc un om deosebit in persoana regizorului Alecu G. Croitoru, vinovatul principal, care cu rezerva m-a zis: “Mai magarule, din tine cred ca iese ceva pana la urma” .

Eu căţel

Venirea in capitala m-a bulversat complet si am inceput sa constientizez cam cat de provincial eram, ca sa nu zic taran,  printre atatia artisti unii consacrati altii doar cu pretentii. A fost foarte greu sa dau din coate ca sa-mi fac loc intr-o lume relativ inchisa cu traditii genealogice si mosteniri de familie. Am tras aer in piept si m-am apucat de munca pentru ca nu aveam cum sa ma fac de ras tocmai acum si oricum nu mai era drum de intoarcere. Dupa cativa ani am constatat brusc  prin ’95 cand cinematografia romaneasca murea complet, ca nici facultatea de film n-o sa ma ajute sa supraviatuiesc asa ca m-a indreptat spre televiziune. Aici s-a declasat virusul, odata ce intri intr-o televiziune e imposibil sa te mai vindeci. Era o vorba; “Televiziunea e o boala grea, nu mori de ea dar mori cu ea”.  De aici totul e istorie.

 

9 Comentarii

  1. Anina

    in sfarsit gata si site-ul. felicitari, imi place! acum o sa ne tii la curent (de preferat sa eviti curentul electric) cu tot ce e nou si prin intremediul site-ului ca nu ne ajunge facebook-ul. :)) bafta si sa ne auzim cu bine!

  2. Nici acum nu mai ai drum de întoarcere, e musai să scrii, deci, mă abonez, da?

  3. Luminita

    Ma bucur mult ca ti-ai inaugurat site-ul si ca ne-ai impartasit si noua cateva imagini din copilaria ta!!Ne mai vedem noi pe aici.

  4. Denisa

    Mi-au placut la nebunie pozele si am apreciat dezinvoltura cu care ni le-ai aratat pt ca alte asa zis vedete , cu siguranta , le-ar fii ascuns in podul bunicii.
    Daca as merge la albumul meu din copilarie , nu ar fii diferit mai cu nimic iar amintirile ar fii cam acealeasi doar pe stil de „fata din fata blocului cu cheia de gat”.
    FEICITARIII PT SITE!!!

    • dolion

      le-ar fii ascuns, nu ar fii diferit, amintirile ar fii.
      Ia spune tu, Denisa, ce ai gresit?

      FEICITARIII – ce vrea sa insemne oare?

      Nu comentez in plus, fiindca nu are rost; daca tu nu ti-ai dat seama inainte de a posta…

  5. Pingback: Interviu cu Mistretzu@Cronica Carcotasilor | Redactia 4 FUN

  6. ely

    Felicitari! faceti o munca deosebita si reusiti de fiecare data sa ne aduceti zambetul pe buze…. Se vede ca ati avut o copilarie fericita!

  7. Parvan Ovidiu

    Bravo,Tavi!Felicitari pentru site!Arata foarte bineee!Cu ocazia aceasta mi-am adus si eu aminte inca o data de copilarie, in care, desi eram mai mic de varsta ca voi, am fost si eu un jucator, sa zic la toate nebuniile de gen:turca,tevi cu cornete, de-a v-ati ascunselea, etc.

  8. Pingback: Gregory Smith

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*